CHIȘINĂU, 6 oct – Sputnik. Poliția a descoperit lângă un bloc cu 16 etaje corpul neînsuflețit al unei fete de 20 de ani.
Potrivit versiunii oficiale, aceasta s-a aruncat de la un balcon aflat la etajul al cincisprezecelea.
Se presupune că înainte de a se arunca în gol, tânăra a băut cafea și a fumat mai multe țigări.
La balconul de unde se presupune că a sărit fata, au fost depistate mai multe mucuri de țigară și un pahar din care s-a consumat cafea.
Versiunea preliminară este că tânăra s-ar fi sinucis. Poliția urmează să stabilească motivul care a determinat-o să recurgă la acest gest disperat.