CHIȘINĂU, 3 oct — Sputnik. Șase curse au fost reținute pe aeroportul de la Alma-Ata din cauză că unul dintre pasageri a vărsat un recipient cu mercur.
"Au fost reținute șase curse — trei interne și teri internaționale. În prezent, activitatea tuturor serviciilor aeroportului internațional de la Alma-Ata a fost restabilită", se spune în comunicatul serviciului de presă al aeroportului.
Potrivit serviciului de presă, informația despre cele întâmplate a fost adusă la cunoștința conducerii și serviciilor aeroportuare responsabile pentru securitate, serviciului pentru situații excepționale din Alma-Ata, poliției și organelor competente. Colaboratorii serviciului pentru situații excepționale efectuează toate măsurile necesare pentru lichidarea consecinţelor vărsării substanţei în clădirea terminalului pentru pasageri, iar organele de drept investighează cazul.
"În timpul îmbarcării pentru zborul nr. 141 al companiei aeriene Air Astana care efectua cursa Alma-Ata-Tbilisi, asupra unuia dintre pasageri a fost descoperit un vas în care s-a presupus că este mercur. Atunci când colaboratorul pentru securitate aeriană a încercat să confiște vasul, pasagerul, fără avertizări și explicații, l-a aruncat în urnă de gunoi, iar lichidul s-a vărsat", a relatat serviciul de presă.
"Evacuarea pasagerilor a început la ora 09.40, ora locală (06,40, ora Moscovei). Peste 40-50 de minute, celor evacuați li s-a permis să revină în clădire", se spune în comunicat.