CHIȘINĂU, 18 aug – Sputnik. Joi, pe aeroportul Ataturk din Istanbul a aterizat în regim de urgență un avion civil aparținând companiei Qatar Airways. Asta deoarece unul dintre motoarele aeronavei a luat foc în timpul zborului, a anunțat ziarul local Cumhuriyet.
Sursa a mai informat că motorul a luat foc din cauza pătrunderii unei păsări în interiorul acestuia.
Aeronava Airbus A330 efectua zborul QR240 de la Istanbul la Doha, capitala Qatarului. Acesta a aterizat în regim de urgență la ora locală 13.48, adică la 12 minute după decolare, din cauza că motorul din partea stângă a fost cuprins de flăcări.
La bort se aflau 298 de pasageri, care urmează să zboare cu o altă cursă.