HIȘINĂU, 21 sept — Sputnik. Ministerul Economiei al RM intenționează să interzică construirea blocurilor locative în Parcul Valea Morilor, în preajma teritoriului complexului expozițional Moldexpo. Mai mult decât atât, autoritățile au elaborat un plan de amploare în vederea amenajării unui complex cultural, de agrement și de afaceri. Astfel, conform propunerilor Ministerului Economiei, deja în anul care vine trebuie să fie date în folosință un aqua parc, o unitate de alimentație publică, fiind creată totodată și o zonă etnofolclorică pe teritoriul complexului expozițional.
În 2018 tot acolo urmează să apară un pavilion multifuncțional și o parcare multietajată.
Potrivit demnitarilor de la ministerul de resort, ideea construirii acestor obiective a fost discutată anterior. În afară de aceasta, în 2006 — 2007 au fost organizate concursuri investiționale și au fost selectați investitorii. Însă nici unul dintre aceştia nu a mai reușit să-și îndeplinească obligațiunile contractuale, din cauza crizei și a lipsei de mijloace pentru investiții.
În 2011 a devenit clar că obiectivele promise fie că vor fi construite cu mare întârziere, fie că nu vor fi deloc. În legătură cu aceasta, ministerul respectiv a elaborat o nouă strategie de amenajare a respectivului teritoriu. Astfel, pe terenul de lângă plajă, unde în prezent se află căsuțele de lemn, se prevede suplimentar construcţia unei zone de distracții pe o suprafață de 77 de ari. Potrivit planului, pe locul unde se află acum „Aventura Park" se va înălța un complex cultural-sportiv.
S-a promis că, până în anul 2019, chișinăuienii vor mai avea parte de alte câteva „noutăți", printre care muzeul în aer liber al monumentelor istorice și un teren de joc și de port chiar pe plajă. Totodată, se prevede ca în 2010 să fie dat în exploatare un hotel de patru stele. Ministerul Economiei susține că mijloacele necesare pentru realizarea tuturor acestor proiecte nu vor fi de la bugetul de stat.