Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş, modele politice pentru moldoveni

© Sputnik / Мирослав РотарьШтефан чел Маре Stefan cel Mare
Штефан чел Маре Stefan cel Mare - Sputnik Moldova
Abonare
Peste 60 la sută dintre moldoveni îşi doresc un preşedinte autoritar precum au fost Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş sau Mihai Viteazul. Acestea sunt rezultatele obţinute în cadrul unui sondaj realizat de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Moldova (ASDRM).

CHIŞINĂU, 15 sept – Sputnik. Joi, în cadrul unei conferinţe de presă, au fost prezentate rezultatele sondajului „Președintele RM în viziunea cetățățenilor, abordare sociologică", realizat de Asociaţiei Sociologilor şi Demografilor din Republica Moldova.

ЦИК - Sputnik Moldova
Politică
Alegeri în Moldova: 21 de candidaţi la fotoliul de preşedinte

Fiind întrebaţi care este personajul istoric pe care l-ar vedea în calitate de preşedinte al Republicii Moldova, aproximativ 34 la sută dintre respondenţi au spus că Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş sau Alexandru Lăpuşneanu sunt cele mai potrivite modele pentru această funcţie.

Totodată, încă 25 la sută consideră că Dimitrie Cantemir, Alexandru cel Bun, Matei Basarab şi Mihai Viteazul sunt exemple bune pentru un viitor preşedinte al Republcicii Moldova.

Preşedintele ASDRM, Victor Mocanu, consideră că aceste răspunsuri vin să demonstreze dorinţa cetăţenilor de a vedea în fruntea ţării lideri adevăraţi, capabili să facă ordine în ţară.

“Oamenii au încercat să aducă din acea epocă nişte lideri care să poată lua decizii. Ei îşi motivează răspunsurile prin faptul că este nevoie de o justiţie dură, fermă, care să poată face ordine în ţară. Oamenii cer o mână de fier, numai o mână de fier poate opri corupţia”, a declarant sociologul.

Potrivit studiului, încrederea în majoritatea instituţiilor statului este foarte mica şi continuă să se diminueze.

“Sigur că tragerile în ţeapă ale lui Vlad Ţepeş sunt simbolice, însă oamenii vor să folosească acest simbol să-l aplice în raport cu viitorului preşedinte — să fie dur şi să poată lichida cu fermitate toate viciile”, explică Mocanu.

Sondajul a fost realizat în perioada 2-10 septembrie, pe un eşantion de 1179 de persoane din 77 de localităţi ale ţării, având o eroare maximă de 3 la sută.

Fluxul de știri
0