CHIŞINĂU, 15 sept – Sputnik. Joi, în cadrul şedinţe extraordinare a Consiliului raional Râșcani (CRR), a fost decisă reorganizarea şcolii auxiliare din comuna Costești, raionul Râșcani. Aceasta va fi transformată din mai 2017 în cămin școlar al Liceului Teoretic,,S. Lucaci”.
Solicitat de corespondentul Sputnik Moldova, președintele raionului Râşcani, Iurie Urzică, a explicat că pe viitor Consiliul raional Râşcani intenţionează să creeze o școală-internat pentru copii cu dizabilităţi mintale. Iar elevii care provin din familii social-vulnerabile vor continua să locuiască în cămin, însă urmează să frecventeze o şcoală obişnuită.
„Se dorește crearea unei școli internat pentru copii care au deficiențe mintale, pentru ca aceştia să fie supravegheați de pedagogi și medici, iar cei care nu au un astfel de statut, să locuiască în cămin, dar să meargă la o școală normală pentru ca ulterior să se poată integra mai ușor în societate”, a declarat Iurie Urzică.
Totodată, el a specificat că CRR îşi va asuma cheltuielile pentru întreținerea copiilor cu dizabilităţi mintale, chiar dacă statul nu va mai finanța instituția în anul următor.
„Chiar dacă statul va întrerupe finanțarea, noi vom întreține școala, pentru că nu avem dreptul moral să o închidem”, a mai declarat președintele raionului, Iurie Urzică.
Procesul metodologic şi tehnic de reorganizare a instituţiei fa fi dirijat de către Direcţia raională de Învăţământ, iar Direcţia Asistenţă Socială va fi responsabilă de organizarea activităților pentru integrarea elevilor școlii auxiliare Costești în familiile biologice. La moment, în instituţie se află sub supraveghere 36 de elevi.
Decizia a fost adoptată cu 18 voturi pentru, 8 abțineri și un vot contra schimbării statutului instituției.