CHIȘINĂU, 7 sept — Sputnik. Liderul Partidului Comunist din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a declarat marţi în cadrul unei conferințe de presă că alegerile parlamentare anticipate din Moldova trebuie opganizate şi desfăşurate până la sfârșitul acestui an.
Liderul comuniștilor a subliniat că partidul pe care-l conduce intenționează să boicoteze alegerile prezidenţiale prevăzute pentru 30 octombrie, deoarece acestea, potrivit lui Voronin, sunt neconstituționale. El consideră că în urma unui astfel de scrutin orice candidat care va fi ales va fi unul nelegitim, la fel ca şi acţiunile întreprinse de acesta.
"Pentru a face ordine în această chestiune, până la sfârșitul acestui an trebuie organizate și desfăşurate alegeri parlamentare anticipate", a declarat politicianul.
Potrivit liderului PCRM, în felul acesta va fi restabilită o structură adecvată a organului legislativ suprem al țării, care ar reflecta voința alegătorilor.
Voronin a explicat că, potrivit legii, problema modificării Constituției și trecerea la alegerea directă a președintelui țării trebuie să fie examinată de Parlamentul țării sau să fie organizat un referendum.
Alegerile directe ale președintelui Moldovei sunt programate pentru 30 octombrie. Acestea sunt primele alegeri generale ale şefului statului din 1996. Începând cu anul 2000, președintele a fost ales de Parlament în baza voturilor a trei cincimi din numărul deputaților. Însă la 4 martie curent, Curtea Constituțională a Moldovei a anulat modificările din 5 iulie 2000, operate în Legea Supremă a ţării. Astfel, a fost pus iarăşi în vigoare mecanismul anterior de alegere a președintelui — prin alegerea directă și generală de către popor. Campania preelectorală pentru alegerile prezidenţiale din Moldova a demarat la data de 31 august.