CHIŞINĂU, 5 sept – Sputnik. Potrivit surselor Sputnik, liderul Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, se pregăteşte să-şi retragă miniştrii liberali din Guvernul Pavel Filip.
Ghimpu a transmis un ultimatum joi seara, 1 septembrie, potrivit căruia PL se va retrage din coaliţia majoritară dacă membrii acesteia nu-şi vor retrage semnăturile de pe iniţiativa de organizare a unui referendum de demitere a primarului liberal al Chişinăului, Dorin Chirtoacă.
Sursele Sputnik spun că, în realitate, Ghimpu intenţionează să se retragă din coaliţia majoritară pe perioada campaniei electorale pentru prezidenţialele din 30 octombrie. Astfel, Ghimpu, care a fost desemnat de PL pentru a candida la înalta funcţie în stat, doreşte să apară „curat ca lacrima” şi să arate că nu ar avea nicio atribuţie la deciziile de până acum ale guvernării.
O situaţie similară a avut loc şi la alegrile parlamentare din noiembrie 2014, când PL s-a detaşat de alaianţa de guvernare, respingând orice vină a sa în special pentru situaţia creată în sistemul financiar-bancar din ţară. Ghimpu a refuzat după scrutinul parlamentar să creeze alianţă cu PDM şi PLDM, după care, la 20 ianuarie 2016, liberalii creează o coaliţie împreună cu PDM, obţinând înalte funcţii în stat, printre care şi 4 ministere din cele 16 existente.
Dacă Ghimpu va decide să-şi retragă membrii din Guvern, atunci fără miniştri vor rămâne Ministerul Apărării, Ministerul Educaţiei, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi Ministerul Mediului.
Ghimpu i-a dat Partidului Popular European termen până săptămâna aceasta să renunţe la iniţiativa de demitere a lui Chirtoacă, în caz contrar acesta îşi retrage semnătura de pe acordul de colaborare.
Liderul PPEM, Iurie Leancă, a declarat în replică lui Ghimpu că membrii PPEM nu vor renunţa la această iniţiativă.
„Referendumul nu a fost inițiativa unui partid anume, ci mai degrabă o voce puternică venită din societate”, a declarat Leancă.
În prezent, colaiţia majoritară din Parlament este formată din 60 de deputaţi: 20 de parlamentari democraţi, 13 liberali şi 27 de neafiliaţi, printre care foştii comunişti, liberal-democraţi şi grupul Leancă.