Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Vânătorii din Moldova: interzicerea vânatului animalelor sălbatice este alogică

© Sputnik / Н. Герасимов / Accesați arhiva multimediaПодсадная дичь - залог успешной охоты
Подсадная дичь - залог успешной охоты - Sputnik Moldova
Abonare
În Moldova a fost deschis oficial sezonul de vânătoare, însă membrii Asociației Vânătorilor și Pescarilor sunt nemulțumiți de noile reguli elaborate de Ministerul Mediului. Anterior, departamentul a interzis vânătoarea a 13 specii de animale sălbatice, motivând că trebuie sporită populația acestora.

CHIȘINĂU, 2 sept — Sputnik, Daria Cernega. Autoritățile limitează drepturile vânătorilor, aceștia pomenindu-se acum cu mâinile legate, a declarat pentru corespondentul Sputnik președintele colectivului de vânători din orășelul Codru, Nicolai Goncearenko.

Potrivit acestuia, fiecare membru al Asociației Vânătorilor și Pescarilor din RM achită anual o cotizație de 50 — 700 de lei. Acești bani sunt folosiți pentru dezvoltarea fondului de vânătoare.

„Autoritățile ne scot în afara legii. Cincisprezece mii de persoane dețin arme. Dacă eu voi înceta să practic vânătoarea, va trebui să fac ceva cu această armă, deoarece, conform legii, nu voi mai avea dreptul s-o păstrez. Ce să fac cu aceste arme, dacă eu am tocmai trei?", a declarat Nicolai Goncearenko.

Animale sălbatice păsări - Sputnik Moldova
Societate
Ministerul Mediului a explicat interdicţiile la vânatul unor specii

Vânătorul afirmă că decizia de a interzice vânatul mai multor specii de animale este lipsită de logică.

Vânătoarea de rațe, de exemplu, nu este interzisă nici chiar în țările prin care trece culoarul central de migrație a acestora, susține Goncearenko. În opinia sa, restricțiile impuse la vânătoarea de vulpi vor duce la creșterea populației acestora, fapt care, la rândul său, va cauza dispariția altor animale și răspândirea rabiei.

Anterior, Ministerul Mediului a elaborat lista animalelor a căror vânare este interzisă. Printre acestea se numără mistreții (cu excepția teritoriilor arendate special pentru vânătoare), cerbii, căprioarele, elanii, iepurii și unele specii de păsări. Autoritățile estimează că, datorită acestor măsuri, numărul mistreților ar putea creşte cu mai bine de două ori.

Fluxul de știri
0