CHIȘINĂU, 31 aug – Sputnik. Procurorii anticorupție vor întreprinde toate acțiunile ca dosarul omului de afaceri Veaceslav Platon să nu fie tergiversat, a declarat în exclusivitate pentru Sputnik procurorul șef anticorupție, Viorel Morari.
Veaceslav Platon este cercetat penal pentru escrocherie şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari, fapt ce a condus la prejudicierea Băncii de Economii cu peste 800 de milioane de lei.
”Ne vom strădui să trimitem dosarul în judecată în termen restrâns”, a declarat procurorul.
Viorel Morari a precizat că aceste termen este determinat nu doar de procurori, dar și de apărare care are tot dreptul să vină în instanță cu anumite cereri în perioada procesual-penală și care trebuie să fie examinate.
Veaceslav Platon, arestat de autorităţile Ucrainei la solicitarea procurorilor moldoveni, a fost extrădat, pe 29 august, în Republica Moldova. Imediat după predarea acestuia autorităţilor de la Chişinău, procurorii i-au adus la cunoştinţă învinuirea.
Judecătoria Buiucani urma să se expună asupra demersului procurorilor privind prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare pe numele lui Platon. Ședința a fost, însă, amânată pentru data de 1 septembrie, la solicitarea avocaților lui Platon.