CHIȘINĂU, 30 aug — Sputnik. Platon a fost reținut la Kiev, pe data de 25 iulie. În momentul reținerii, acesta avea asupra sa un pașaport ucrainean fals. El este acuzat de escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari. Ulterior, Judecătoria din sectorul Peciorsk a emis mandat de reţinere a acestuia pentru un termen de 40 de zile. În seara zilei de luni, acesta a fost extrădat autorităților Republicii Moldova. Potrivit procurorilor, ședința de judecată a fost amânată la cererea avocaților lui Platon.
Potrivit lui Andrei Băieșu, apărarea a făcut mai multe demersuri inclusiv pentru recuuzarea unui judecător. Reprezentantul apărării lui Veaceslav Platon le-a declarat jurnaliștilor că ședința de judecată va avea loc joi, 1 septembrie.
Avocatul a menționat că omul de afaceri se află în izolatorul nr. 13 din Chișinău.
”Extrădarea lui Platon este ilegală. Suntem deciși să ne adresăm la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru că el este cetățean al Ucrainei. Iar o decizie privind retragerea cetățeniei nu a fost examinată de către președintele ucrainean”, a declarat avocatul.
Veaceslav Platon a declarat în momentul în care părăsea sala de judecată că se consideră nevinovat.