CHIȘINĂU, 28 aug – Sputnik. Renumite pentru rolul pe care l-au jucat înspirându-l pe Charles Darwin în timpul unei călători în acest loc, împrăştiate de-a lungul Oceanului Pacific, Insulele Galapagos sunt cunoscute pentru fauna şi flora lor spectaculoasă.
Cercetătorii au adăugat o nouă pasăre pe lista specilor, Muscarul de pe insula San Cristobal, însă există o singură problemă, specia este deja dispărută, potrivit descoperă.ro.
Pasărea, care ar fi fost văzută ultima oară în 1987, este considerată prima dispariţie din zilele noastre a unei specii de zburătoare din insulele Galapagos. Existenţa păsării a fost descoperită după ce cercetătorii au studiat colecţiiile istorice ale specimenelor ţinute în Academia de Ştiinţe din California. După ce au analizat ceea ce ei considerau o subspecie a Muscarului vermilion, au descoperit că păsările care trăiau în San Cristobal erau diferite din punct de vedere genetic.
Aceştia au descoperit că cele două subspecii de pe insula din Galapagos erau de fapt două specii distincte Pyrocephalus nanus şi Pyrocephalus dubius, cel din urmă a fost văzut ultima oară în 1987.
Încă nu este cunoscută cauza dispariţiei Muscarului de pe insula San Cristobal, însă experţii consideră că principalul vinovat este reprezentat de două specii implicate şi în declinul altor animale sălbatice. Şoarecii care au fost aduşi aici de primul vas cu vizitatori, aceştia se căţărau în cuiburile păsărilor şi le mâncau ouăle în timp ce paraziţii din muşte şi larve cu care îşi hrăneau puii îi omorau în timpul procesului.
,,Descoperirea ar trebui să-i motiveze pe oameni să observe împrejurimile în cazul în care vor observa un membru al speciei,'' a declarat Alvaro Jaramillo, coautor al studiului.