CHIŞINĂU, 28 aug – Sputnik. Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc, la 28 august, Adormirea Maicii Domnului. Aceasta este principala sărbătoare a Mariei.
Maica Domnului este pentru creştini icoana dragostei fără sfârşit, ea rugându-se fără încetare pentru oameni.
Maria este unul dintre cele mai întâlnite şi mai frumoase nume, deoarece astfel s-a numit Maica Domnului, Fecioara Maria, mama cea după trup a Mântuitorului nostru, Domnul Iisus Hristos.
În Moldova, peste 150 de mii de cetăţeni îşi sărbătoresc de Sfânta Maria ziua onomastică. Potrivit datelor oficiale, 156285 de cetăţeni ai Republicii Moldova poartă numele de Maria şi derivatele acestuia.
Astfel, numele Maria îl poartă 123880 de doamne şi domnişoare. Pe alte 21326 de femei le cheamă Mariana, iar pe 290 – Maricica.
Un alt derivat al numelui Maria este Miriam. Acest nume în Republica Moldova îl poartă 227 de reprezentante ale sexului frumos. De asemenea, 197 de femei au fost botezate cu numele Mia şi doar 12 cu numele de Mărioara.
Totodată, în Moldova, 3 femei au numele Mariţa, 2 – Mariuţa, 6 – Mari și 3 — Marilyn.
Tot astăzi, îşi sărbătoresc onomastica şi bărbaţii care poartă numele de Marin şi Marian. În Moldova, 7556 de cetăţeni poartă numele de Marin, iar 2783 – numele Marian.