CHIȘINĂU, 27 aug – Sputnik. Protestul cu genericul ”Nu mă tem”, organizat sâmbătă de membri și simpatizanți ai Partidului Nostru, Platformei Demnitate și Adevăr și reprezentanți ai societății civile a luat sfârșit.
Protestatarii au încercat să treacă de cordonul de polițiști în Piața Marii Adunări Naționale cu scopul de a opri manifestările dedicate aniversării a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, în special Parada militară și partea oficială a evenimentului la care a participat conducerea țării.
Șeful Inspectoratului General de Poliție (IGP), Alexandru Pânzari, a declarat pentru agenția Sputnik că în timpul manifestațiilor din partea protestatarilor au existat provocatori care au încercat să destabilizeze situația.
”Au fost provocări. Poliția și-a făcut datoria și a reușit să mențină ordinea publică”, a declarat Pânzari.
Victime nu au fost înregistrate de nicio parte. Șeful IGP a menționat că în prezent lucrează o echipă de documentare care va da o apreciere juridică a ceea ce a fost astăzi în centrul Chișinăului.
Potrivit lui Pânzari, poliția va continua să se afle în Piața Marii Adunări Naționale pentru a monitoriza ordinea publică.
”Fiecare cetățean va fi în siguranță”, a declarat pentru Sputnik șeful IGP.
Președintele Parlamentului Andrian Candu a declarat că partidele care au organizat, sâmbătă, un protest chiar în timpul manifestărilor dedicate aniversării a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova trebuie să dispară de pe eșichierul politic.
”Probabil acești oameni nu au valori. Probabil aceste partide care stau în spate nu merită să existe în Republica Moldova, iar cetățenii nu ar trebui să le dea nici vot și nici atenție. Aceste partide cu siguranță vor dispărea așa cum au dispărut și alții care voiau rău pentru Moldova”, a declarat Candu.
Premierul moldovean Pavel Filip a declarat că în ziua când Moldova marchează aniversarea independenței nu este loc de proteste și mesaje negative. Potrivit premierului, cei care astăzi au ieșit la mitingul de protest nu fac altceva decât campanie electorală pentru viitoarele alegeri prezidențiale.
În jur de o mie de oameni au protestat alături de Piața Marii Adunări Naționale. Aceștia au scandat ”Jos guvernarea”, ”Demisie”, ”Moldova”.
Paralel, zeci de mii de oameni, părinți, copii, bătrâni au venit să privească Parada militară și concertul din PMAN dedicate aniversării Zilei independenței Republicii Moldova.