CHIŞINĂU, 26 aug – Sputnik. Procurorii solicită, vineri, în instanţă prelungirea mandatului de arest pe numele fostului viceguvernator al Băncii Naţionale a Moldovei, Emma Tăbârţă.
„Judecătoria Buiucani examinează astăzi demersul procurorilor de prelungire cu încă 30 de zile a mandatului de arest în izolator pe numele fostului viceguvernator BNM”, a declarat pentru Sputnik, procurorul Maria Vieru, purtător de cuvânt al Procuraturii Generale.
Potrivit lui Vieru, tot vineri magistraţii vor examina solicitarea organului de urmărire penală de prelungire, la fel, cu 30 de zile, a mandatului de arest pe numele directorului Departamentului reglementare și autorizare, anterior șef al Departamentului supraveghere bancară din cadrul BNM, Vladimir Țurcan.
Procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA au reţinut, în dimineaţa zilei de 5 august, doi angajaţi ai BNM şi un fost viceguvernator BNM. Procurorul şef anticorupţie Viorel Morari, a declarat că temei pentru reţinere au servit materialele unei cauze penale pe faptul neglijenţei în serviciu ce a cauzat urmări grave.
La 6 august, Judecătoria Buiucani, a dat curs demersului procurorilor cu privire la arestarea preventivă pentru fostul viceguvernator BNM și doi angajați ai Băncii Naționale. La solicitarea procurorilor anticorupție, magistrații i-au aplicat fostului viceguvernator BNM 25 de zile de arest preventiv în izolator, iar celor doi șefi de direcție ai BNM – 25 și 30 de zile. Este vorba despre fostul viceguvernator BNM, Emma Tăbârţă, directorul Departamentului supraveghere bancară, Matei Dohotaru și directorul Departamentului reglementare și autorizare, anterior șef al Departamentului supraveghere bancară, Vladimir Țurcan.
Procuratura Generală a precizat pentru Sputnik că, deocamdată, pe numele lui Dohotaru nu a fost solicitată prelungirea mandatului de arest, deoarece nu a expirat încă arestul pe 30 de zile, aplicat la 6 august.
Potrivit lui Viorel Morari, încălcările au fost admise de cei trei în perioada 2010-2014 şi au avut ca efect spălarea unor sume imense de bani prin „Moldindconbank”.
„Aceste trei persoane nu au întreprins acţiuni în conformitate cu legislaţia vizavi de „Moldindconbank”, prin care s-a permis tranzacţii suspecte de peste 20 de miliarde de dolari. Este vorba despre spălarea de bani, care au trecut prin tranzit în conturi deschise în „Moldindconbank” de către bănci din Federaţia Rusă”, a explicat Morari.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei trei riscă până la 6 ani de puşcărie cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe o perioadă de 10 ani. Banca Națională a Moldovei a anunțat că va colabora cu organele de anchetă pentru ca investigația să fie obiectivă.