CHIŞINĂU, 16 aug – Sputnik. Procuratura Chişinău i-a înaintat, marţi, învinuirea unui locuitor al capitalei, care acum două zile, a tamponat doi tineri în vârstă de 27 de ani pe o trecere de pietoni, părăsind locul accidentului rutier. Una dintre victime a decedat pe loc.
Fiind audat de procurori, învinuitul şi-a recunoscut vinovăţia. Astăzi, magistraţii urmează să examineze demersul procurorilor privind aplicarea în privinţa acestuia a măsurii preventive – arestul pentru 30 de zile.
Tragicul accident a avut loc pe 14 august, în jurul orei 23.40, pe o trecere de pietoni de pe bulevardul Decebal din capitală. Învinuitul, în vârstă de 23 de ani, care se deplasa la volanul unui automobil de model Chrysler nu a cedat trecerea victimelor, care traversau regulamentar strada pe o trecere de pietoni, tamponându-i în plină viteză.
În urma impactului violent, unul dintre tineri a decedat, iar celălalt a fost transportat de urgenţă la spital cu multiple fracturi.
Pentru această infracţiune norma penală prevede închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de pînă la 4 ani.