Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Comerţul exterior al RM, pe o traiectorie descendentă

© Sputnik / Asatur yesayantsЭкспорт армянских помидоров
Экспорт армянских помидоров - Sputnik Moldova
Abonare
În prima jumătate a anului în curs, exporturile de fructe şi legume moldoveneşti s-au redus cu aproape 40 la sută comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2015.

CHIŞINĂU, 16 aug — Sputnic. Datele statistice atestă o diminuare constantă a exporturilor Republicii Moldova. Astfel, în ianuarie-iunie 2016 exporturile de mărfuri au totalizat 905,4 milioane de dolari, volum inferior celui realizat în perioada similară din anul 2015 cu 8,8%.

Au scăzut cu 13,3% şi exporturile de mărfuri autohtone, care au constituit 571,5 milioane de dolari (63,1% din totalul exporturilor).

Фрукты - Sputnik Moldova
Foaia de parcurs, ca mijloc de normalizare a schimburilor comerciale cu Rusia

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, reexporturile de mărfuri străine au rămas la nivelul perioadei corespunzătoare din anul 2015. Acestea au însumat 333,9 milioane de dolari (36,9% din totalul exporturilor).

În ianuarie-iunie 2016, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2015, s-au micşorat exporturile de legume şi fructe (-37,4%), grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate (-48,7%), produse medicinale şi farmaceutice (-54,0%), seminţe şi fructe oleaginoase (-17,1%), cereale şi preparate pe bază de cereale (-17,8%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (-21,5%) etc.

Importurile de mărfuri, în ianuarie-iunie 2016, s-au cifrat la 1 869,0 milioane de dolari, nivel inferior cu 5,9%, comparativ cu cel înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2015.

S-au redus substanţial importurile de gaz şi produse industriale obţinute din gaz, petrol, produse petroliere şi produse înrudite, instrumente şi aparate, profesionale, ştiinţifice şi de control şi altele.

Deficitul balanţei comerciale în ianuarie-iunie 2016 a fost de 963,6 milioane de dolari, cu 29,1 milioane (-2,9%) mai mic, faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Fluxul de știri
0