CHIȘINĂU, 11 aug — Sputnik. La 13 august în Moldova va fi zi de doliu în legătură cu decesul reginei Ana a României care se trage din dinastia Burbonilor și care, căsătorită cu regele Mihai, face parte din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen.
În această ordine de idei, corespondentul Sputnik s-a gândit să scoată la lumină și alte familii de monarhi din Europa și din alte regiuni ale lunii, care au avut tangență cu Moldova.
1. Romanovii. Țareviciul Alexei. În satul Pohrebea din raionul Dubăsari se înalță biserica ortodoxă „Sfântul Alexei". La ora actuală este închisă. Biserica a fost menționată pentru prima dată în anul 1912. Istoricii afirmă că sfântul locaș a fost construit după ce misticul vindecător cu reputație dubioasă Grigori Rasputin, tratându-l, chipurile, pe țareviciul Alexei de hemofilie, i-a spus țarului Nicolai II să construiască 12 biserici identice în diferite regiuni ale Imperiului Rus. Biserica din Pohrebea trebuia să devină una dintre ele, însă inițiativa nu a mai fost dusă la bun sfârșit. Au fost înălțate doar 7 locașuri. Apoi a început Primul Război Mondial, după care a urmat și revoluția. Potrivit diferitelor surse, în anul 1944 fasciștii au bombardat intens biserica în timpul operației Iași — Chișinău, pentru a nu le permite ostașilor sovietici să dirijeze de pe acoperișul acestei construcții înalte tirurile de artilerie. Clopotnița care se înălța în apropierea bisericii a fost distrusă până în temelii. Iar biserica, mult mai delăsată ca acum 72 de ani, își așteaptă până în prezent restauratorul și mecenatul.
2. Romanovii. Egumena Ecaterina. În anul 1916, la mănăstirea Japca din Moldova s-au adăpostit niște călugărițe care fugiseră de la mănăstirea Lesna din Rusia. Ele au fost ajutate să ajungă acolo de către arhiepiscopul Chișinăului și al Hotinului, Anastasie. Noua comuniune de maici începu să-și ducă existența la mănăstire sub îndrumarea egumenei Ecaterina care se trăgea din dinastia Romanovilor.
3. Natalia Cheșco — fiica moldoveanului Petru Cheșco, moșier înstărit basarabean, colonel în armata rusă, și a prințesei Pulheria Sturza — a fost soția regelui Serbiei Milan I din dinastia Obrenovici. A fost regină a Serbiei în perioada 1882 — 1888, până la destrămarea căsătoriei cu Milan. Apropo, alteța sa regele Serbiei s-a născut de asemenea în Moldova.
4. Paleologii. Maria de Mangop. Cea de-a doua soție a lui Ștefan cel Mare era sora principilor Theodoro din principatul Crimeea. Provenea din dinastia Paleologilor bizantini, mulți dintre aceștia ocupând tronul din Constantinopol.
5. Wiśniowiecki. Raina Mohylanka (Movileanca), cum era numită în Polonia și Lituania, era fiica domnitorului Moldovei Ieremia Movilă, vară cu mitropolitul Petru Movilă, soție a nobilului polonez Michał Wiśniowiecki, si prima Movileancă ce a intrat în aristocrația poloneză. În acest cuplu s-a născut cunoscutul domnitor Ieremia Wiśniowiecki care ulterior a ocupat funcția de guvernator rus în Reci Pospolita, devenind principalul comandant de oști în lupta cu armata cazacilor lui Bogdan Hmelnițki. Fiul lui Ieremia, Mihail Korybut-Wiśniowiecki, a fost rege al Poloniei.
Și, desigur, istoria și moștenirea Moldovei atât spirituală, cât și materială, sunt legate pe vecie de reprezentanții Basarabilor valahi, ai grecilor Sturza, Cantacuzino, Mavrocordat și ai multor altora. Nu întâmplător în folclorul chișinăuian circulă zicala „Moldova este centrul lumii".