CHIȘINĂU, 1 aug – Sputnik. Antreprenoarea și mama Alina-Violetta Toporovschi, după mediatizarea mai multor cazuri în care nou-născuții au fost abandonați direct la tomberoane, a lansat inițiativa socială „Pentru Baby Box în Republica Moldova”. Aceasta crede că sistemul poate fi o măsură salvatoare pentru nou-născuții abandonați și propune modificarea legislației privind ocrotierea sănătății, dar și a Codului penal al Republicii Moldova.
Potrivit unui comunicat de presă emis luni, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului, Maia Bănărescu, se arată nemulțumită de ideea instituirii sistemului Baby Box în Republica Moldova.
”Urmare a implementării sistemului Baby Box, copilul nu-şi va putea realiza dreptul la identitate şi instituirea acestui mecanism, de fapt, ar încuraja abandonul pruncilor. Sistemul în cauză contravine standardelor internaţionale în sfera protecţiei drepturilor copilului şi nu este susţinut de UNICEF”, a declarat Bănărescu.
Directorul Centrului Mamei și Copilului, Ștefan Gațcan, se declară însă convins că, prin această investiție, autoritățile vor reuși să prevină abandonul copiilor la naștere, chiar dacă UNICEF are o altă poziție.
"UNICEF are dreptul să-și expună opinia, însă practica țărilor europene a demonstrat că este o decizie corectă. Directorii de la alte instituții nu s-au gândit să instaleze astfel de baby-boxuri, dar pot lua exemplu de la noi“, a specificat Gațcan, citat de e-sanatate.md.
Problema instituirii sistemului ”Baby-box” în Moldova urmează a fi discutată de către Avocatul Copilului cu grupul de mămici, iniţiatoare a petiţiei on-line în susţinerea implementării acestui sistem în ţara noastră. Întâlnirea este planificată pentru luna octombrie, ombudsmanul urmând să examineze experienţa statelor care aplică sistemul ”Baby-box”.
Un astfel de proiect este implementat în mai multe țări ale lumii, printre care: Germania, Austria, Belgia, Cehia, Ungaria, dar și Japonia, Rusia sau Canada.