CHIȘINĂU, 1 aug — Sputnik. Aproximativ 20 de mii de persoane au participat duminică la o manifestație în susținerea politicii promovate de președintele turc Erdogan în orașul Köln, Germania, transmite Euronews.
Acțiunea a fost prilejuită eșuării tentativei loviturii de stat în noaptea de 15 spre 16 iulie. Reprezentanții diasporei turcești din Germania au fluturat steagurile naționale, au intonat imnul Turciei și au ținut un minut de reculegere pentru cei decedați în urma puciului.
Autoritățile de la Ankara au expediat o notă de protest împotriva deciziei Curții Constituționale Federale din Germania de a interzice organizatorilor să transmită în direct adresările politicienilor turci, inclusiv a președintelui Erdogan.
Oficialitățile germane aveau temeri că astfel de adresări ar putea provoca tensiuni în interiorul diasporei turcești, luând în considerație că oponenții actualului președinte turc afirmă că asupra lor se exercită presiuni, ca urmare a represiunilor de după eșuarea tentativei loviturii de stat.
În același timp, la Köln a avut loc și câteva acțiuni de protest împotriva lui Erdogan, organizate de diverse asociații de tineret ale partidelor politice din Germania. O acțiune de protest a fost organizată și de radicalii de dreapta.
Pentru evitarea incidentelor, pe străzile din Köln a fost mobilizat un contingent de 2700 de polițiști. În landul Rhine-Westphalia de Nord locuiesc în aproximativ trei milioane de turci.