BUCUREŞTI, 30 iulie – Sputnik. Susţinătorii lui Erdogan pregătesc împreună cu organizaţia europeano-turcă UETD un protest de amploare după puciul eşuat de la 15 iulie, în care au fost ucise peste 260 de persoane, scrie stiripesurse.ro.
Şeful poliţiei din Koln, Juergen Mathies, a declarat că autorităţile ar putea lua în considerare interzicerea protestului în cazul în care politicieni ai guvernului turc ar veni în Germania pentru a fi prezenţi la eveniment. Vineri, un parlamentar turc a acuzat Germania de acte de răzbunare împotriva protestatarilor.
“Politicienii germani folosesc represalii pentru a submina un drept de bază — libertatea de adunare —, care este elementar pentru toate democraţiile", a declarat vineri Mustafa Yeneroglu, membru al Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP) condus de Erdogan care are şi cetăţenie germană.
În jur de trei milioane de persoane de origine turcă locuiesc în Germania, iar lovitura de stat eşuată a revoltat comunitatea turcă din această ţară.