CHIŞINĂU, 30 iul — Sputnik. Vineri, aleşii poporului s-au întrunit în ultima şedinţă din sesiunea de primăvară-vară a organului legislativ suprem al ţării, pentru a încerca să lichideze restanţele şi să dezbată în ritm susţinut aproximativ douăzeci de chestiuni incluse pe ordinea de zi.
Şedinţa plenară care a început la 11.30 s-a încheiat după oara 20.00. Ar fi de menţionat însă că în acest răstimp deputaţii şi-au luat aproximativ zece pauze.
Făcând totalurile sesiunii de primăvară-vară, spicherul Andrian Candu a menţionat că în perioada respectivă deputaţii s-au întrunit în cadrul a 36 de şedinţe plenare şi au adoptat 201 iniţiative legislative. El a mai precizat că în toamna acestui an organul legislativ va trece printr-un proces de reformare. Scopul acestei reforme, potrivit lui Candu, este de a face activitatea Parlamentului mai transparentă şi mai eficientă.
„Prioritatea sesiunii de toamnă-iarnă va fi continuarea implementării agendei privind Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană", a mai specificat şeful Legislativului.
Candu a mai subliniat necesitatea continuării reformei în sectorul justiţiei, dar şi adoptarea unor măsuri „urgente, drastice și eficiente" pentru soluţionarea crizei din sectorul financiar-bancar.
Spicherul a anunţat că Parlamentul se va întruni pentru următoarea şedinţă în luna septembrie.