Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Recolta de grâu în Moldova: cantitate în pofida calității

© Sputnik / Valeriy Titievskiy / Accesați arhiva multimediaПшеница
Пшеница - Sputnik Moldova
Abonare
În Moldova se încheie recoltarea cerealelor. Fermierii spun că roada este bună, dar, cu toate acestea, preferă să păstreze grâul în depozite.

CHIȘINĂU, 26 iul — Sputnik. Precipitațiile masive care au căzut în prima jumătate a anului curent au contribuit la o recoltă bună de grâu, a relatat pentru Sputnik fermierul Gheorghe Țaran din raionul Căușeni.

Пшеница - Sputnik Moldova
Recolta-2016: cât grâu va fi strâns în acest an

Potrivit acestuia, recolta medie la hectar a constituit 4,3 tone, ceea ce e cu o tonă de grâu mai mult decât anul trecut. Însă calitatea grâului recoltat în raionul Căușeni lasă de dorit, a subliniat Țaran. Motivul acestei situații sunt temperaturile joase de la începutul verii. Din cauza condițiilor meteorologice, o parte din grâu a trecut din categoria alimentară la cea furajeră.

"Nivelul de gluten constituie 16-19 procente, toți ceilalți indicatori sunt buni. Noi am predat grâul nostru pentru analize la niște firme care se ocupă cu exportul. Acolo se măsoară proteinele.

După concentrația de proteine, acest grâu poate fi exportat ca alimentar, dar și ca furajer", a explicat Țaran.

Fermierul a remarcat faptul că prețul care se formează pe piața locală în prezent nu este prea atractiv pentru producători. Cheltuielile pentru producerea unui kilogram de grâu constituie doi lei, pe când firmele care se ocupă de revânzarea grâului îl cumpără cu doi lei și douăzeci de bani pentru un kilogram.

"Adaosul nostru constituie doar 10%. Acești bani nu vor ajunge pentru dezvoltare și pentru întreținerea gospodăriilor", a spus Țaran.
El speră că pe viitor, pe piața de grâu din Moldova se va crea o conjunctură de preț favorabilă. Până atunci, fermierii intenționează să păstreze grâul în depozite.

Fluxul de știri
0