CHIȘINĂU, 24 iul – Sputnik. Potrivit lui Iurie Leancă, Republica Moldova trebuie să se grăbească să implementeze reforme, deoarece situația în lume este instabilă. Acest comentariu a fost făcut după ședința Consiliului Național al PPEM, care a decis demararea dialogului cu guvernarea în vederea consolidării parcursului european al țării.
”Republica Moldova nu trăiește pe o planetă sigură și stabilă”, a declarat Iurie Leancă, subliniind că Republica Moldova a cam întârziat cu implementarea reformelor. Totodată, politicianul a relatat că recent a discutat cu mai mulți factori europeni importanți, dând asigurări că aceștia ar fi deciși să sprijine Republica Moldova.
”Dacă vă uitați pe Facebook-ul meu, o să vedeți cu cine m-am văzut”, a declarat Iurie Leancă, răspunzând la întrebarea jurnaliștilor, care au dorit să afle cu cine anume a discutat în Europa liderul PPEM.