CHIȘINĂU, 21 iul – Sputnik. Participanţii la întâlnire au apreciat discuțiile de joi drept având un rol important pentru parcursul european al Republici Moldova.
Președintele PDM, Marian Lupu, a declarat la finele discuțiilor că parteneriatul cu PPEM ar putea conduce la o consolidare a parcursului european, iar reprezentantul PL, ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, a precizat pentru presă că dialogul va continua şi săptămâna viitoare.
la rândul său, Iurie Leancă a declarat că apelul coaliției de guvernare este unul generos, doar că partidul său trebuie să analizeze minuţios această propunere de parteneriat, care va fi discutată în cadrul Consiliului National al partidului, în cel mai scurt timp.
Coaliția de guvernare a invitat la dialog forţele proeuropene din Parlament. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei consiliului, care s-a desfăşurat în data de 19 iulie.
Deocamdată doar PLDM nu s-a implicat în aceste discuții, care, potrivit reprezentanților guvernării, urmăresc realizarea proiectului de țară, care în opinia dânșilor este integrarea europeană a Republicii Moldova.