CHIȘINĂU, 22 iul — Sputnik. Conform rezultatelor primului trimestru al anului 2016, volumul transferurilor din Rusia în Moldova a atins cifra de 50 de milioane de dolari SUA, potrivit datelor Băncii centrale din Rusia.
Instituția a arătat că suma medie a unei operațiuni a constituit 272 de dolari.
Astfel, țara noastră s-a situat pe locul 8 printre țările CSI, devansând după numărul de operațiuni de transferuri bancare Belarusul ți Turkmenistanul.
Pe primul loc la acest indicator s-a situat Uzbekistanul (256 milioane de dolari SUA), după care urmează Kârgâzstanul (150 milioane de dolari), Ucraina (137 milioane de dolari), Tadjikistanul (103 milioane), Azerbaidjanul (84 milioane de dolari), Armenia (56 milioane de dolari) și Kazahstanul (52 de milioane de dolari).
În primul trimestru al acestui an, volumul transferurilor din Moldova în Rusia a constituit 13 milioane de dolari SUA, iar suma unei operațiuni a fost de 523 de dolari. Potrivit rezultatelor din anul 2015, volumul transferurilor din Rusia în Moldova a atins cifra de 472 de milioane de dolari SUA, iar din țară au fost transferați în Rusia 80 de milioane de dolari SUA.