Revoltător: Autoritățile nu știu cât din pământul țării e dat pe tavă străinilor

© Sputnik / Aleksandr Pogotov / Accesați arhiva multimediaAgricultor, tehnică agricolă
Agricultor, tehnică agricolă - Sputnik Moldova
Abonare
Milioane de hectare de teren agricol au ajuns în proprietatea străinilor, fiind vândute pe nimic, iar autoritățile de la București nu cunosc precis situația referitoare la vânzarea terenurilor agricole, situație care le-a scăpat cu totul de sub control.

BUCUREŞTI, 22 iulie — Sputnik. Ministerul Agriculturii nu știe cu precizie situația reală despre vânzarea către străini a pământurilor și nu există o cifră oficială în acest sens, iar statisticile sunt foarte contradictorii, scrie Evz.ro.

Agricultură, căpșune, terenuri arabile - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Avertisment: Banca Mondială a pus ochii pe pământurile moldovenilor

Datele oferite de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) privind pământul deținut de străini în România arată că terenurile ar fi controlate de 160 de fermieri străini, care dețin o suprafață totală de 2.562,12 hectare. Cifra nu este credibilă, având în vedere că alte studii au scos la iveală că străinii au cumpărat peste 5 milioane de hectare din România.

Din cele circa 9 milioane de hectare de teren arabil din România, prin acte notariale s-au înstrăinat circa un milion de hectare.

De vreme ce cadastrarea la nivel naţional nu s-a finalizat, tranzacţiile fiind făcute fără acte de proprietate, situația nu poate fi cunoscută clar. Abia când se vor finaliza lucrările de cadastrare la nivel naţional, prin anul 2020, s-ar putea să aflăm că a fost înstrăinat până la 70% din terenul arabil, arată Mădălina Neacşu, preşedinte al Agrointelligence SISA.

„La noi nu au fost niciun fel de restricţii, puteau să ia şi toată România dacă voiau", a declarat Mădălina Neacşu.

Agricoltura - Sputnik Moldova
România își pierde pământul. Speculatorii au acaparat peste 100.000 de hectare

Un raport al asociației Eco Ruralis dezvăluie că au fost înstrăinate între 1 și 4 milioane de hectare de teren agricol și sute de mii de hectare de păduri. În general cei care cumpără pământ agricol în România sunt instituţii bancare, fonduri de investiţii, fonduri de pensii, care achiziţionează suprafeţe cuprinse între 3.000 şi 40.000 ha, mai ales în scopuri speculative, se arată în raportul consultat de EVZ.

Un studiu realizat de Transnational Institute pentru Comisia de Agricultură din cadrul Comisiei Europene arată că în proprietatea străinilor au ajuns aproape 40% din terenurile agricole din România, cifră echivalentă cu circa 5,6 milioane de hectare.

Fluxul de știri
0