CHIȘINĂU, 21 iulie – Sputnik. Viceprim-ministrul Turciei, Numan Kurtulmus, a anunțat că autoritățile intenționează să suspende temporar aplicarea în această țară a Convenției Europene a Drepturilor Omului. Decizia este o consecință a faptului că pe întreg teritoriul Turciei a fost declarată stare de urgență, informează RIA Novosti, cu referire la Reuters.
În noapte de miercuri spre joi, în Turcia a fost instituită starea de urgență pentru o perioadă de trei luni.
Anunțând acest lucru, președintele turc Regep Tayyp Erdogan a declarat că decizia nu va afecta democrația, drepturile și libertățile cetățenilor, ci dimpotrivă, le va consolida.
Potrivit viceprim-ministrului turc, Numan Kurtulmus, autoritățile consideră că starea de urgență nu va dura decât o lună și jumătate.
În noapte de 15 spre 16 iulie, un grup de militari a încercat să preia puterea de stat în Turcia. Majoritatea confruntărilor dintre forțele guvernamentale și puciști au avut loc la Ankara și Istanbul. Guvernul a anunțat că rebeliunea armată a fost suprimată.
Potrivit ultimelor informații, în timpul tentativei de lovitură de stat au murit aproape 300 de oameni.