Pentru început aș dori să adresez câteva întrebări directe cititorilor mei ipotetici, dar și mie însumi.
În primul rând, simțiți cumva că trăiți într-un stat care promovează o politică independentă, atât externă, cât și internă?
În al doilea rând, simțiți cumva că dumneavoastră și persoanele care vă sunt apropiate sunt în siguranță în țara noastră?
Îmi dau seama că mulți, citind aceste întrebări aproape retorice, vor zâmbi ironic: dar ce i-a venit autorului să facă glume pe seama acestor teme vulnerabile?! Dar nu, eu nu intenționez să-mi râd de problemele care îi frământă azi pe cetățenii Moldovei. Pur și simplu, vreau să înțeleg:
„Sunt eu oare o creatură ticăloasă sau dispun de drepturi?"
Vă amintiți de fraza lui Dostoievski din „Crimă și pedeapsă"?
Filozofia marelui martir este unică anume prin faptul că oricine, când își pune această întrebare, răspunde la ea derulându-și filmul vieții în virtutea propriului statut etic.
Eu descifrez acest raționament în felul următor: poate oare un om să atenteze la viața altuia de dragul victoriei asupra răului global și în numele fericirii universale?
În cazul nostru, beneficiind de caracterul universal al enunțului, aș propune ca fraza genială să fie citită astfel: are oare dreptul careva dintre cei aflați la putere să atenteze la drepturile și libertățile noastre, sau poate chiar și la viața noastră? S-ar părea că răspunsul este clar.
Atunci de ce însă, ca la comandă, aproape toate mass-media din țară încearcă să mă convingă, să mă impună pe mine, pe tine, pe voi să acceptăm o direcție sau alta a unei forțe politice sau alta? Și fac acest lucru cu agresivitate, fără a se sinchisi de trișarea faptelor, iar uneori și de minciuni propriu-zise.
Uneori situația ajunge să fie ridicolă: pe aceeași pagină de ziar stau alături publicații incompatibile: într-un articol eroul, lăudându-se pe sine, îl face cu ou și cu oțet pe concurentul său politic, iar în alt articol, fiind încântat de propria sa persoană, cel ponegrit își varsă ura pe eroul precedent.
Ce-i drept, toate acestea sunt prezentate ca „libertatea cuvântului". Valoarea problemei nu este indicată.
Toată lumea înțelege că banii nu miros. Însă, vorba ceea: sau își scoți crucea de la gât, sau îți pui pantalonii pe tine.
Cine plătește, comandă și… cadrele, și politica
Apropo de problemele banilor și de faptul cât de independente sunt autoritățile noastre în luarea deciziilor. Nu demult am stat de vorbă cu persoane foarte bine informate care mi-au spus că astăzi la Chișinău deciziile referitoare la cele mai importante remanieri de cadre în structurile de stat se aprobă la ambasada de pe strada Alexei Mateevici.
Și, anticipând întrebarea mea nerostită, au menționat: „Cine plătește, comandă fata…".
Prin analogie această abordare poate fi raportată și la acțiunile politicienilor RM atât pe arena politică externă, cât și în interiorul țării. De față nu am fost, însă…
Haideți să vedem cum sunt „apărate" pe arena internațională interesele Republicii Moldova și ale cetățenilor săi. De la începutul sec. XXI se tot încearcă a ne convinge că panaceul tuturor necazurilor din trecut, prezent și viitor ale cetățenilor țării este „integrarea europeană". Ghilimele nu le-am pus întâmplător.
Fiind utilizată des, această expresie a devenit atât de fadă, încât astăzi, mai ales în situația care s-a creat după Brexit, ea poate fi considerată ca un fel de „formulă magică".
Un studiu realizat de agenția americană privată de servicii de informați Stratfor demonstrează că totalurile referendumului cu privire la ieșirea Marii Britanii din componența Uniunii Europene alertează cel mai tare trei țări: Moldova, Georgia și Ucraina.
Kiev, Tbilisi și Chișinău, pe parcursul unei perioade îndelungate, au încercat să adere la UE, însă nici una dintre cele trei țări nu a reușit să devină nici măcar candidat pentru aderare, se menționează în nota analitică a agenției.
„Deși Brexitul nu însemnă sfârșitul Uniunii Europene în cel mai apropiat timp, Moldova, Ucraina și Georgia sunt îngrijorate că interesul UE de a se extinde spre Est va scădea", consideră Stratfor.
Pentru cei care nu prea au auzit de această agenție americană menționăm: deloc întâmplător și deja de mai multă vreme ea este numită „CIA din umbră".
Dar ce se întâmplă prin aria noastră?
Și această întrebare este una aproape retorică. Fiindcă, pe oricine ai întreba, el îți va răspunde că în tainița statului au rămas doar promisiunile și datoriile. Despre promisiuni am vorbit deja. Despre datorii putem discuta mult și bine, deoarece acestea se trag încă de prin anii "90 ai secolului trecut, în ele fiind implicate foarte multe persoane.
Ce-i drept, la momentul de față subiectul principal este miliardul pierdut. Acest subiect este prezent permanent pe ecranele TV și în paginile publicațiilor scrise, fiind exploatat în toată amploarea de către diferite formațiuni politice. Și este clar de ce. Căci este mai ușor, mai avantajos și mai precaut să vorbești despre banii dispăruți decât să-i propui alegătorului un program concret de acțiuni pentru a scoate statul din hăul datoriilor, pentru a îmbunătăți viața cetățenilor. Însă principalul este să atragă asupra sa atenția electoratului.
Drept că au apărut nu demult, discret, informații cu privire la vizita scurtă a delegației FMI. Însă despre rezultatele negocierilor nu se știe aproape nimic concret. Iarăși autoritățile promit că în toamnă Moldova va primi, în sfârșit, multașteptata tranșă.
Însă iarăși nimeni nu spune că toți banii FMI sunt luați pe datorie și pe care, ca și cei împrumutați mai devreme, țara va trebui cândva să-i restituie. Noi însă continuăm să trăim după principiul: „După mine, și potopul".
Politica de moment este periculoasă prin însăși esența sa
Sunt convins că incapacitatea sau nedorința de a privi spre ziua de mâine a țării comportă urmări tragice pentru cei care tind să vină la putere. Pentru nimeni nu este un secret că mulți politicieni care până odinioară se bucurau de popularitate în anumite sfere ale societății, astăzi sunt priviți de către cetățenii Moldovei cu o mare doză de ironie și sarcasm.
Însă nu acesta este tragismul de care vreau să vorbesc. Am în vedere acel TRAGISM pe care astăzi îl urmărim în Franța, la Nisa, unde au fost uciși oameni nevinovați. Acel TRAGISM, când locuitorii multor orașe ale Europei se simt în nesiguranță, precum călătorii unui tren din Germania, atunci când un adolescent s-a năpustit asupra lor cu toporul.
Oare dorința maniacală a unor politicieni moldoveni de a băga Moldova în NATO, uitând de statutul de neutralitate al țării, nu ne poate duce la ceva asemănător?!
Oare ei, acești politicieni, nu-și dau seama că, de voie sau de nevoie, îi implică pe cetățenii pașnici ai țării în situații departe de a fi pașnice?
Da, pe unii dintre acești politicieni, cuprinși de ambiții necontrolate, ai putea încerca să-i înțelegi: în perspectivă se conturează un premiu atât de tentant — președinția. Însă fiecare dintre acești pretendenți ar trebui să țină minte, probabil, cât de „grea este cușma lui Monomah".
Deși, să am iertare, probabil că nu toți știu că aceasta semnifică cea mai mare răspundere a unei persoane care stă în fruntea statului.
Probabil, ar fi bine ca ei să mediteze asupra acestei situații.
Oare nu am dreptate?
Opinia autorului poate să nu coincidă cu poziția redacției.
