CHIȘINĂU, 20 iul — Sputnik. La momentul de față în baza de date au fost introduse doar 46% din numărul anchetelor colectate în timpul recensământului populației RM care s-a desfășurat în anul 2014, atestă datele Biroului Național de Statistică (BNS) al țării.
Au fost prelucrate definitiv datele pe municipiul Chișinău și Bălți, precum și în raioanele Leova, Ocnița, Ungheni, Hâncești, Cantemir, Șoldănești, Briceni, Drochia și Taraclia.
Anterior directorul general al BNS, Vitalie Valkov, a comunicat pentru Sputnik că introducerea datelor în calculator se face manual. În acest scop BNS a angajat 200 de operatori care lucrează în două schimburi, câte șase zile pe săptămână. Însă acest regim există doar din aprilie 2016, iar conform planului introducerea datelor trebuie să fie finalizată în decembrie.
După ce toate datele vor fi introduse în baza generală de date, va mai fi nevoie de un anumit timp pentru prelucrarea lor, a explicat directorul BNS. Conform planului, rezultatele recensământului populației din anul 2014 urmează a fi date publicității cel târziu la 31 martie 2017.
Recensământul populației și al locuințelor s-a desfășurat în Moldova între 12 și 25 mai, 2014. În acest scop au fost alocate 89 milioane de lei din care 23 milioane au rămas nefolosite. Fostul director al BNS, Lucia Spoială, care și-a dat demisia la mijlocul lunii februarie 2015, afirma că rezultatele definitive vor fi prezentate nu mai devreme de anul 2016. După Spoială în fruntea structurii a venit Marin Gospodarenko, însă nici acesta nu a soluționat problema. Rezultatele așa și nu au fost încă publicate. Ca urmare, la 18 mai 2016 Gospodarenko la fel a fost demis, iar noul șef al BNS a devenit Vitalie Valkov.