Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

În Moldova vor fi deschise şcolil de instruire a pacienților

© Sputnik / Evghenii PanasencoСкорая помощь блюр, без номеров
Скорая помощь блюр, без номеров - Sputnik Moldova
Abonare
Program național de promovare a sănătății prevede modificarea atitudinii și îmbunătățirea cunoștințelor în domeniul promovării sănătății la adulți și tineri.

CHIŞINĂU, 17 iul – Sputnik. Republica Moldova are un nou Program național de promovare a sănătății. Documentul a fost votat de Guvern săptămâna aceasta și prevede modificarea atitudinii și îmbunătățirea cunoștințelor în domeniul promovării sănătății la adulți și tineri. 

Unul dintre obiectivele propuse este ca până în 2020 să fie inițiată și extinsă Rețeaua Europeană de ”Școli care promovează sănătatea” în cel puțin 50% din instituțiile preuniversitare.

Spital - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Ministerul Sănătăţii explică de ce în Moldova mulţi medici şomează

Noul Program național mai prevede crearea şcolilor de instruire a pacienților chiar în instituțiile medicale. Printre beneficiari se vor număra femeile gravide, familiile tinere, pensionarii și bolnavii de diabet sau hipertensiune arterială. Aceștia vor fi informați în legătură cu prevenirea și controlul bolilor de care suferă.

Documentul presupune și desfășurarea campaniilor de comunicare și de schimbare a comportamentului, mai ales a grupurilor vulnerabile şi a tinerilor.  Astfel, până în 2020 trebuie să crească nivelul de conştientizare a populației în legătură cu beneficiile unui mod de viață sănătos cu 30% pentru populaţia adultă și cu 50% pentru tineri.

O altă prevedere a actului legislativ este creșterea capacităților specialiștilor din diferite domenii în promovarea sănătății. În acest sens, programele de instruire şi educaţie continuă a acestora vor fi actualizate și vor avea un acces mai mare la informații privind reducerea factorilor de risc și profilaxia bolilor.

Programul național de promovare a sănătății  pentru 2016-2020 este al 3-lea document de acest fel, primul fiind realizat în 1999. Bugetul estimat pentru implementarea prezentului Program este de 138,35 milioane lei și reiese din volumele bugetului public național şi granturile oferite de donatorii externi.

Aproximativ 70% dintre decesele premature ale adulţilor sunt cauzate de un mod de viața nesănătos începând cu perioada adolescenţei. Mai mult de 10% din populația adultă (18-69 ani) nu practică activitatea fizică zilnic, 75% din populația țării, de vârsta cuprinsă între 16-55 de ani, sunt consumatori de alcool și 48% dintre bărbați și 8% dintre femei fumează.

Fluxul de știri
0