CHIŞINĂU, 17 iul – Sputnik. Presiunea asupra şefului Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, este tot mai mare, în condiţiile în care multe state europene îl consideră responsabil pentru Brexit, dar şi pentru alte crize importante cu care s-a confruntat Uniunea Europeană în ultima vreme. Lovitura de graţie ar putea-o însă primi din partea cancelarului german, Angela Merkel, care respinge ideea unei federalizări şi care, potrivit unui important membru al guvernului german, ar putea muta decisiv, la începutul anului viitor, împotriva luxemburghezului Jean-Claude Juncker.
Cehia şi Polonia s-au alăturat Danemarcei, Suediei şi Olandei, care şi-au exprimat deja îngrijorarea cu privire la felul în care Juncker a gestionat problemele UE, în vreme ce două ţări est-europene i-au cerut deschis demisia.
Slovacia, care deţine în prezent preşedinţia rotativă de şase luni a UE, intenţionează să pună în centrul discuţiilor prerogativele domnului Juncker şi ale Comisiei Europene la summitul statelor europene din 16 septembrie, scrie dailymail.co.uk.
Liderii europenii îl învinovăţesc pe Juncker că nu a reuşit să răspundă corespunzător crizei greceşti, dar şi pentru criza refugiaţilor de anul trecut, multă lume considerând că preşedintele Comisiei Europene a contribuit decisiv la înrăutăţirea ambelor.
„Presiunea asupra lui Juncker, care trebuie să demisioneze, va fi din ce în ce mai mare, iar cancelarul Merkel va trebui să rezolve asta anul viitor”, a declarat pentru Sunday Times un ministru german sub protecţia anonimatului.
„Juncker a acționat în repetate rânduri împotriva interesului comun, iar reacția sa după referendumul din Marea Britanie a avut un efect negativ", a mai spus sursa citată.
Din păcate, nu există posibilitatea îndepărtării preşedintelui Comisiei Europene dacă acesta nu demisionează din proprie iniţiativă. Cum mandatul lui Juncker se termină abia în 2019, mulţi dintre contestatarii acestuia mizează pe ajutorul şi intervenţia lui Merkel.
În plus, mai scrie dailymail.co.uk, Junker, 61 de ani, fost premier al Luxemburgului, ar avea serioase probleme cu alcoolul încă dinainte de a fi numit în fruntea Comisiei Europene.
Mulţi oficiali îşi exprimaseră deja îngrijorarea cu privirea la ocuparea de către Juncker a acestei importante funcţii având în vedere că politicianul este mare amator de coniac, pe care începe să-l consume încă de la micul dejun. Ultima trăsnaie, pusă de mulți pe seama consumului de spirtoase, a făcut-o Juncker cu ocazia ultimei ședințe din Parlamentul European, dedicată Brexitului. El a zis:
„Trebuie să știm că aceia care ne observă de departe sunt neliniștiți. Am văzut și ascultat mai mulți dintre conducătorii altor planete, care sunt foarte neliniștiți, deoarece își pun întrebări în legătură cu calea pe care o va urma Uniunea Europeană.”