CHIŞINĂU, 1 iul – Sputnik. Deputaţii moldoveni riscă să nu iasă în vacanţa de vară în acest an. Anunţul a fost făcut în dimineaţa zilei de vineri chiar de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, în cadrul şedinţei comune a Parlamentului şi Guvernului.
Conducerea Parlamentului şi preşedinţii comisiilor parlamentare s-au întrunit în cadrul unei şedinţe comune cu membrii Guvernului, unde a fost analizată evoluţia în procesul de realizare şi implementare a reformelor în ţara noastră.
Preşedintele Parlamentului a declarat că zilele trecute a fost blocat de întrebarea unor jurnalişti care au vrut să afle ce restanţe mai sunt în realizarea reformelor în Moldova. Potrivit lui Candu, deşi sunt puţine restanţe, totuşi deputaţii riscă să nu-şi ia vacanţa de vară, pentru a reuşi să voteze toate legile incluse în Foaia de parcurs cu privire la angajamentele asumate.
„Cel mai probabil, în acest an vom trece din sesiunea de primăvară-vară în sesiune extraordinară. Vom încheia sesiunea de primăvară la 31 iulie, dar nu este exclus că vom trece în altă sesiune. Trebuie să lichidăm toate restanţele”, a declarat Candu.
Potrivit Regulamentului Parlamentului, Legislativul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.
În cazul în care Parlamentul nu se află în sesiune ordinară, acesta se poate întruni în sesiune extraordinară sau specială la cererea preşedintelui Republicii Moldova, a preşedintelui Parlamentului sau a 1/3 din numărul deputaţilor.