În Transnistria a apărut o nouă infracțiune: negarea importanței armatei ruse

© Sputnik / И. Зенин / Accesați arhiva multimediaУчастники народного ополчения патрулируют дорогу в Приднестровье
Участники народного ополчения патрулируют дорогу в Приднестровье - Sputnik Moldova
Abonare
Modificările aduse de către deputații de la Tiraspol la Codul Penal al RMN, care penalizează persoanele care manifestă lipsă de respect pentru trupele de pacificatori ai Federației Ruse, au fost promulgate de liderul de la Tiraspol.

CHIȘINĂU, 30 iunie — Sputnik. În regiunea transnistreană a apărut un nou tip de infracțiune — răspundere penală pentru denaturarea rolului pozitiv al trupelor de pacificatori ai Federației Ruse sau diminuarea rolului Federației Ruse în promovarea păcii, securității și stabilității în regiunea transnistreană. Respectivele modificări la Codul Penal au fost promulgate recent de președintele autoproclamatei RMN Evghenii Șevciuk, comunică serviciul de presă al președinției.

Autorul proiectului de lege, președintele Sovietului Suprem de la Tiraspol Vadim Krasnoselski, consideră că prezența pacificatorilor ruși în regiunea transnistreană este foarte semnificativă și retragerea acesteia ar putea duce la escaladarea conflictului, comunică serviciul de presă al legislativului local.

"Spre exemplu, în Armenia există răspundere penală pentru negarea genocidului, iar în Israel — negarea holocaustului. În esență, este vorba despre negarea unor fapte istorice. În Transnistria misiunea de pacificare reprezintă istoria noastră și viitorul nostru. Datorită misiunii de pacificare în multe țări a fost păstrată pacea, au fost salvate națiuni întregi", a subliniat Krasnoselski.

Nina Shtanski E Shevchuk Нина Штански Евгений Шевчук - Sputnik Moldova
Politică
Liderul de la Tiraspol, Evgheni Șevciuc, riscă să-și piardă funcția

Acțiunile publice sau afirmații, săvârșite inclusiv prin utilizarea mijloacelor de informare în masă sau oricare alte mijloace de comunicare on-line, care vor exprima o lipsă de respect pentru misiunea de pacificare, vor fi sancționate cu amendă de la 1000 de unități convenționale sau privațiune de libertate până la trei ani.

Aceeași acțiune săvârșită de o persoană cu funcții publice sau de un grup de persoane care au acționat cu premeditate, vor fi sancționate cu o amendă de până la 1500 unități convenționale sau privațiune de libertate de la cinci la șase ani și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice până la 6 ani.

Noile modificări vor intra în vigoare la 14 zile după publicarea acestora în Monitorul Oficial.

Fluxul de știri
0