CHIŞINĂU, 27 iun — Sputnik. În urma unor informaţii operative, pe perimetrul din responsabilitatea Sectorului Poliției de Frontieră Brânza au fost intensificate activitățile de supraveghere și control a frontierei de stat, informează Poliţia de Frontieră.
Astfel, angajaţii departamentului au depistat două persoane care se îndreptau pe jos, spre linia de frontieră. Echipa de intervenţie a monitorizat timp de câteva ore acțiunile acestora, iar după constatarea clară a faptului că acestea intenționează să treacă clandestin hotarul, s-a recurs la reţinerea lor, pe direcţia Văleni (RM)-Siviţa (RO), la doar 30 metri de râul Prut.
„Poliţiştii de frontieră au stabilit că tinerii de 19 şi 24 de ani sunt cetățeni ai R.Moldova, cu domiciliul în satul Hristici, raionul Soroca. În timpul audierii, aceștia au recunoscut că intenţionau să ajungă în una din ţările UE, pentru a avea condiţii mai bune de trai, dar și a găsi un loc de muncă bine plătit", se precizează în comunicatul instituţiei.
Tinerii le-au spus polițiștilor de frontieră că au încercat să treacă „nevăzuți" hotarul, deoarece nu doreau ca rudele și consătenii să ştie unde se află, deoarece ar avea nişte neînțelegeri, cu aceştia.
În cazul dat, investigaţiile sunt continuate de către ofiţerii de urmărire penală ai Poliţiei de Frontieră, fiind acumulate materialele necesare pentru desfăşurarea acţiunilor aferente şi aplicarea ulterioară a măsurilor impuse de legislaţia naţională.