CHIŞINĂU, 24 iun – Sputnik. Şeful Direcţiei generale dezvoltare regională a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor a fost reţinut de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie. Acesta este bănuit de îmbogăţire ilicită şi se va afla în custodia CNA pentru 72 de ore.
Din datele urmăririi penale rezultă o bănuială rezonabilă că funcţionarul deţine personal şi prin persoane interpuse bunuri şi mijloace financiare care în cumul au fost estimate la 6 milioane de lei, valoare care depăşeşte substanţial veniturile obţinute de familia sa în perioada 2011-2015.
În fapt este vorba despre două terenuri din oraşul Călăraşi şi municipiul Chişinău, două imobile de lux, a căror valoare de piaţă depăşeşte 1 milion de lei, un automobil de peste 600 de mii de lei, active financiare la două bănci în valoare de 295 mii de lei şi 18 mii de lei.
Pe numele funcţionarului a fost intentat un dosar penal pentru îmbogăţirea ilicită, infracţiune care se pedepseşte cu amendă în mărime de la 6 la 8 mii de unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
Şeful Direcţiei generale dezvoltare regională al MDRC este învinuit de depăşirea atribuţiilor de serviciu într-un alt dosar instrumentat de CNA şi procurori, iar în martie CNA a efectuat mai multe percheziţii la Direcţia pe care o conducea funcţionarul, dar şi la sediile altor ADR-uri. Acesta este învinuit că ar fi influenţat mai mulţi subalterni, membri ai grupurilor de lucru pentru organizarea achiziţiilor publice, ca să ia decizii favorabile în privinţa unor operatori economici. Faptele se confirmă prin anularea unui şir de licitaţii, pe motive neîntemeiate, şi desemnarea unor ofertanţi, apropiaţi bănuitului, drept câştigători.
Dacă va fi găsit vinovat, funcţionarul riscă de la 6 la 10 ani cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.