CHIȘINĂU, 16 iun — Sputnik. De la începutul anului, în Moldova au avut loc 674 de incendii, în care și-au pierdut viața 62 de persoane, inclusiv șapte copii, arată datele Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale (SPCSE).
Astfel, în țară au loc zilnic în medie câte șapte incendii, iar o dată la trei zile acestea răpesc viața unui om.
Statistica putea fi şi mai dezolantă, dacă pompierii nu ar fi intervenit la timp într-un ultim caz, care a avut loc miercuri seara în comuna Trușeni, unde a luat foc o casă situată pe strada 31 august.
La locul incidentului au sosit două autospeciale. Specialiștii au constatat că focul a cuprins 90 de metri pătrați de spațiu locativ și s-a extins asupra a trei camere. În interior se afla stăpânul casei, în vârstă de 71 de ani. Din fericire, s-a reuşit salvarea acestuia.
Victima a fost transportată la Centrul Republican de Leziuni Termice. Bărbatul are leziuni termice de gradul 2 și 3 pe 10% din suprafața corpului.
Cauzele incendiului urmează a fi stabilite de inspectorii pentru supravegherea regulilor de securitate antiincendiară.