CHIŞINĂU, 27 mai — Sputnik. Cele trei ipoteze în cazul incendiului izbucnit într-un centru comercial situat pe str.Mitropolit Varlaam nr.63 au fost făcute publice de către Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale (SPCSE) al Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul unei conferinţe de presă.
Astfel, potrivit specialiştilor Laboratorului Experimental Antiincendiar, sunt înaintate trei ipoteze de bază, care urmează să fie luate în calcul pentru stabilirea exactă a cauzei arderii.
„Unele dintre versiunile înaintate sunt: scurtcircuit în reţeaua electrică, încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea şi instalarea echipamentului electric, dar şi aducerea sursei de foc din exterior", se menţionează în comunicatul SPCSE.
În termen de zece zile, pompierii urmează să întocmească o încheiere, unde va fi elucidată cauza exactă.
Tot în cadrul conferinţei, reprezentanţii Serviciului Situaţii Excepţionale au precizat că la faţa locului au intervenit 16 autospeciale de intervenţie cu un efectiv de peste 130 de salvatori şi pompieri din întreaga garnizoană a municipiului Chişinău. În urma arderii au fost afectate 1200 metri pătraţi din suprafaţa acoperişului, dar şi bunurile materiale din interiorul încăperilor de la etajul doi.
Pompierii au reuşit localizarea incendiului pentru ca acesta să nu se propage asupra altor construcţii adiacente. Toate circumstanţele urmează să fie stabile ulterior după efectuarea investigaţiilor la faţa locului de către grupul de lucru.