CHIȘINĂU, 15 iun — Sputnik. Potrivit totalurilor primului trimestru din 2016, în Moldova veniturile disponibile ale populației au crescut cu 9,3% constituind 2026,8 lei. Acestea sunt datele Biroului Național de Statistică al republicii.
În termeni reali, odată cu modificările indicelui prețurilor de consum, veniturile populației s-au redus cu 1,5%.
Conform statisticii, sursa principală de venituri a populației o constituie salariul și ajutorul social: 42,5% și, respectiv, 19,5%.
Veniturile provenite din activitatea individuală echivalează cu 14,9%. Transferurile bănești rămân a fi o sursă importantă de venituri în bugetul familiei din RM. Remitențele reprezintă în medie 18,4% din volumul total al veniturilor.
În medie, veniturile populației urbane sunt de 1,5 ori mai mari decât cele ale populației rurale.
În perioada de referință, cheltuielile cetățenilor, calculat în medie pentru o persoană pe lună, au constituit 2058,5 lei, în creștere cu 7,6%. Totodată, luând în calcul indicele prețurilor de consum, cetățenii au început a cheltui cu 3,1% mai puțin.
Cea mai mare parte din cheltuieli sunt legate de procurarea produselor alimentare: 42%. Pentru întreținerea locuinței cetățenii achită 17,5% din veniturile lor, pentru procurarea îmbrăcămintei și încălțămintei - 9,7%, pentru transport — 7,3%, pentru sănătate — 6,3%, pentru comunicații — 4,3%.
De remarcat că cheltuielile pentru băuturi spirtoase și produse de tutungerie constituie 1,4%, pentru agrement — 1,2%, pentru restaurante și cafenele — 1,1%, iar pentru instruire — doar 0,6 % din venituri.