Hexi Pharma are birourile în blocul SRI

© Photo : CotidianulSRI
SRI - Sputnik Moldova
Abonare
Compania Hexi Pharma are trei sedii, însă cel din bulevardul Goga nr. 14, foarte aproape de Piața Unirii, este în clădirea cadrelor Serviciului Român de Informaţii, a dezvălui Cătălin Tolontan.

BUCUREŞTI, 9 iunie — Sputnik. Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații, Ovidiu Marincea, neagă dezvăluirile jurnalistului Tolontan.

Cu fiecare zi care trece apar noi informații despre dosarul Hexi Pharma. În ultima postare de pe blogul său, jurnalistul Cătălin Tolontan scrie că birourile companiei Hexi Pharma se află în blocul Serviciului Român de Informații, la parter și etajul 1, pe bulevardul Goga numărul 14.

"Informațiile sunt corecte, în sensul în care acel bloc ne-a aparținut. Dar nu există nicio legătură cu Hexi Pharma, acel spațiu a rămas Primăriei, care l-a închiriat cui a dorit. Tot încercați să faceți o legătură cu SRI, dar nu există", a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului român de Informații, Ovidiu Marincea, potrivit B1 TV.

Dan Condrea - Sputnik Moldova
Dan Condrea ar fi fost ofiţer SIE şi a fost filat în permanenţă de SRI şi CIA

Ovidiu Marincea a mai spus că în blocul respectiv au fost locuinţele de serviciu ale cadrelor SRI, dar în prezent blocul este liber şi oricine poate să-și cumpere un apartament în el.

Hexi Pharma are trei sedii. Sediul social se află într-un bloc din str. Floare Roșie nr. 14, în cartierul Militari. Acest apartament a fost al părinților lui Dan Condrea. Fabrica companiei este la marginea Bucureștiului, în Strada Buiacului nr. 81 din Mogoșoaia, iar birourile sunt în sediul din bulevardul Goga nr. 14, lângă Piața Unirii. Aici locuiesc și cadre SRI, susţine Cătălin Tolontan.

"Aici este epicentrul afacerii prin care, vreme de peste 10 ani, Hexi a furnizat dezinfectanți diluați în 350 de spitale românești din 40 de județe. Și acesta este blocul Serviciului Român de Informații", scrie jurnalistul.

Tolontan mai menționează că acel bloc a fost început înainte de 1989. A rămas neterminat după decembrie 1989 și a fost dat unui serviciu secret care l-a terminat ulterior, deși actele blocului nu se mai găsesc. 

Fluxul de știri
0