CHIȘINĂU, 9 iun — Sputink. Câțiva deținuți ai penitenciarului nr.10 pentru minori au au instigat la acţiuni de dezordine şi au provocat un incendiu, a comunicat Departamentul Instituțiilor Penitenciare.
Potrivit sursei, incidentul s-a produs miercuri seara, când 12 deţinuţi minori au instigat la acțiuni care dezorganizează activitatea penitenciarului, provocând un incendiu și distrugând mai multe bunuri aflate pe un etaj al blocului de detenţie, valoarea cărora încă nu este estimată.
Dept motiv al revoltei a servit faptul că minorii au solicitat acces la produse de tutungerie, care le sunt interzise în detenție.
Administrația închisorii nu a aplicat forța, convingându-i pe instigatori să se potolească.
Despre incident au fost anunțate poliția și Procuratura sectorului Râșcani al capitalei, precum și instituția ombudsmanului. Incendiul a fost lichidat de pompieri. Deocamdată nu a fost estimată valoarea pagubelor materiale.
Departamentul Instituțiilor Penitenciare a iniţiat o anchetă internă. Cei care se vor face vinovați de organizarea dezordinilor ar putea fi trași la răspundere penală suplimentară.