CHIȘINĂU, 9 iun – Sputnik. Guvernul Republicii Moldova a aprobat miercuri un proiect de lege ce prevede majorarea unităților de amendă în sfera contravențională și penală.
Serviciul de presă al Guvernului a subliniat că documentul prevede, între altele, majorarea până la 500 de unități a amenzii pentru consumul de alcool la volan. Cu alte cuvinte, amenda maximă pentru această încălcare va fi de aproximativ 25 de mii de lei.
”Ne-am propus să luptăm cu cei care urcă în stare de ebrietate la volan și pun în pericol viețile oamenilor”, a punctat Premierul Pavel Filip.
”De asemenea, în scopul combaterii fenomenului „plății salariului în plic”, amendamentele propuse de Guvern stabilesc amenzi până la 75 de mii de lei, pentru persoanele juridice care vor comite această încălcare”, a mai notat sursa citată.
„Cred că în astfel de cazuri statul trebuie să fie foarte ferm. Încurajăm dezvoltarea agenților economici prin îmbunătățirea mediului de afaceri, dar solicităm ca salariile să fie plătite în mod legal și să fie achitate toate contribuțiile sociale”, a mai spus premierul în context.
O modificare esențială ţine de mărimea unităţii convenţionale care stă la baza calculării amenzilor. Ţinând cont de faptul că mărimea unităţii convenţionale a fost stabilită încă în anul 2002 în valoare de 20 lei şi a rămas neschimbată până în prezent, aceasta duce la aplicarea unor amenzi în cuantum disproporţionat în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite. Respectiv, modificările prevăd majorarea unităţii convenţionale până la 1% din salariul mediu lunar pe economie prognozat de Guvern pentru anul în care s-a săvârșit fapta, prin operarea schimbărilor corespunzătoare din Codul penal, Codul de procedură penală şi Codul contravenţional. Astfel, în anul 2016 această unitate convenţională ar fi egală cu 50,5 lei.
O altă măsură propusă de Guvern este recalificarea limitelor gradului minim al concentraţiei de alcool în sânge, de la 0,3 grame per litru la 0,5 grame per litru şi, respectiv, concentraţia de alcool în aerul expirat de la 0,15 miligrame per litru până la 0,3 miligrame per litru.
Totodată, dacă va fi adoptat proiectul propus de Guvern, pragul gradului avansat al concentraţiei de alcool va fi deja de 0,5 grame per litru în sânge şi de 0,3 miligrame per litru în aerul expirat.
”Această prevedere, de asemenea, are scopul de a eficientiza procesul de eradicare a consumului de alcool, inclusiv la momentul conducerii autovehiculelor şi adoptării unui mod de viaţă sănătos”, se spune în comunicatul de la Guvern.