CHIȘINĂU, 1 iun – Sputnik. Portalul de știri deschide.md scrie despre greva foamei anunțată de liderul PLDM, Vlad Filat, că ”greva-i grevă dar mâncarea la timp”, menționând, cu referire la informațiile furnizate de Departamentul Instituțiilor Penitenciare că politicianul ar fi primit hrana conform graficului obișnuit.
Amintim că Vlad Filat ar fi declarat greva foamei pe 31 mai curent, iar avocatul lui a menționat acum o zi că ”încălcarea drepturilor lui Vladimir Filat de către instanța de judecată continua” iar ”în semn de protest față de modul în care este tratat de justiție, dar și față de condițiile din penitenciar, liderul PLDM a spus că declară greva foamei”.
Potrivit avocatului, această măsură extremă la care ar fi recurs clientul său este periculoasă pentru viață și sănătate. Rudele lui Filat ar fi insistat și ele ca liderul PLDM să nu întreprindă acest pas, dar nimeni nu ar fi reușit să-l convingă.
Însă iată că foamea s-a dovedit a fi mult mai convingătoare decât insistențele și argumentele invocate de medici, rude și avocați.