CHIȘINĂU, 29 mai – Sputnik. Peste 100 de cartușe deținute ilegal au fot depistate și ridicate de angajații Inspectoratului de Poliție Ungheni de la domiciliul unui bărbat de 65 de ani. Perchezițiile au avut loc la Ungheni în baza unei cauze penale pentru falsificarea elementelor de identificare ale autovehiculelor.
Oamenii legii au depistat în cadrul perchezițiilor 126 de cartuşe, calibrul 7,62 mm, deținute ilegal.
Munițiile au fost confiscate pentru efectuarea expertizei balistice, iar polițiștii urmează să stabilească originea și destinația acestora.
Pentru purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a muniţiilor, bărbatul riscă închisoare de pînă la 3 ani.
Totodată, la domiciliul suspectului au fost depistate cinci fragmente de sticle din masă plastică cu depuneri de culoare cafenie cu miros specific de rășină de canabis.
Potrivit legislației, persoana care predă benevol arma de foc sau muniţiile pe care le deţine fără autorizaţia corespunzătoare este eliberată de răspundere penală.