CHIŞINĂU, 28 mai – Sputnik. Din data de 23 octombrie anul trecut, ex-premierul Vladimir Filat se află în arest preventiv în Penitenciarul nr.13 din Chişinău, situat în centrul Chişinăului, în apropiere de Memorialul „Eternitate” şi Cimitirul Central de pe strada Armenească.
Filat a fost reţinut la 15 octombrie 2015. Procurorii îl învinuiesc pe acesta că, în perioada în care deţinea funcţia de prim-ministru, a primit de la un om de afaceri mijloace financiare şi bunuri în sumă de 250 de milioane de dolari.
Primele opt zile de detenţie, Filat le-a petrecut în izolatorul Centrului Naţional Anticorupţie, după care a fost transferat la Penitenciarul nr.13.
Potrivit informaţiilor de care dispune Sputnik, Filat „este cazat” în celula 127 din blocul 3 al penitenciarului. Camera lui Filat se află în capătul etajului, iar fereastra are vedere spre strada Alexei Mateevici.
De la geamul celulei în care stă Filat se vede complexul Memorial „Eternitate”, hotelul din preajmă și o stație de pompieri. De asemenea, deţinuţii din această celulă mai pot vedea prin geam şi o porţiune din strada Pantelimon Halippa.
Celula în care este deţinut Fiat are 10 metri pătraţi. De la începutul lunii mai, ex-premierul are în cameră un coleg, fost angajat al Serviciului Vamal, care la fel este anchetat pentru acte de corupţie.