Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Viceprimarul Chişinăului este transferat în penitenciar

© Sputnik / Мирослав Ротарьисправительное учреждение
исправительное учреждение - Sputnik Moldova
Abonare
Viceprimarul Chişinăului, Vlad Coteţ, este transferat în Penitenciarul 16 din capitală. Acesta este învinuit în cadrul unui dosar de corupţie cu încă alte patru persoane.

CHIŞINĂU, 27mai – Sputnik. Viceprimarul Chişinăului, Vlad Coteţ, învinuit în dosarul Primăria, a fost arestat pentru 25 de zile. Decizia a fost luată, vineri, de Judecătoria Buiucani la solicitarea procurorilor anticorupţie.

În prezent, sunt operate toate procedurile pentru transferarea acestuia la Penitenciarul 16 din capitală. Penitenciarul nr.16-Pruncul este amplasat în sectorul Buiucani şi are statut de spital-penitenciar, unde sunt trataţi deţinuţii ce suferă de diverse maladii.

исправительное учреждение - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Procurorii cer pentru colegul lui Chirtoacă arest în izolator

Tot astăzi, magistraţii i-au aplicat arest preventiv în izolator pentru 25 de zile şi inspectorului de stat în construcţii, învinuit în acelaşi dosar.

Alţi doi figuranţi din acest dosar, care aveau rolul de intermediar, au primit câte 20 de zile de arest în izolator.

În cazul şefului adjunct al Direcţiei arhitectură, urbanism şi relaţii funciare, Radu Blaj, instanţa a decis arest preventiv în izolator pe un termen de 10 zile.

Coteţ a fost reţinut acum două zile de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie, împreună cu şeful adjunct al Direcţiei arhitectură, urbanism şi relaţii funciare, Radu Blaj, un inspector de stat în construcţii şi doi intermediari, în cadrul unui dosar de corupţe la eliberarea actelor în construcţie.

În aceiaşi zi, Coteţ le-a declarat ofiţerilor CNA că se simte rău. Acesta a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din capitală şi ulterior spitalizat.

Procurorii au cerut pentru toţi cei 5 figuranţi în dosar 30 de zile de arest preventiv în izolator.

Fluxul de știri
0