CHIŞINĂU, 27 mai – Sputnik. Viceprimarul Chişinăului, Vlad Coteţ, învinuit în cadrul dosarului penal deschis pentru ilegalităţi la procedura de dare în exploatare a unei construcţii, va fi adus astăzi în faţa instanţei.
„Urmare a deciziei medicilor, învinuitul poate să se deplaseze, iar starea sa de sănătate nu mai este în pericol”, precizează Centrul Naţional Anticorupţie.
Şedinţa de jduecată la care procurorii vor cere 30 de zile de arest în izolator pentru Coteţ, este preconizată pentru ora 14.45.
Coteţ a fost reţinut acum două zile de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie, împreună cu şeful adjunct al Direcţiei arhitectură, urbanism şi relaţii funciare, Radu Blaj, un inspector de stat în construcţii şi doi intermediari.
În aceiaşi zi, Coteţ le-a declarat ofiţerilor CNA că se simte rău. Acesta a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din capitală şi ulterior spitalizat.
Judecătoria Buiucani decide, vineri, asupra aplicării pentru toţi cei cinci reţinuţi a arestului preventiv pe un termen de 30 de zile în izolator.
Magistraţii au decis deja în privinţa unui intermediar să-i aplice 20 de zile de arest în izolator.
Şeful Secţiei urmărire penală din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie, Bogdan Zumbreanu, a declarat că aceştia sunt anchetaţi în cadrul unui dosar penal deschis pentru ilegalităţi la procedura de dare în exploatare a unei construcţii. În cadrul acestui dosar, procurorii examinează depăşirea atribuţiilor de serviciu, fals în acte, dare şi luare de mită şi trafic de influenţă.