Astăzi la Chişinău: Festivalul Familiei vs marșului ”Fără frică”

© Sputnik / Дмитрий Коробейников / Accesați arhiva multimediaFamilie tradițională, odihnă. СЕМЬЯ ФОНТАН ЦПКИО
Familie tradițională, odihnă. СЕМЬЯ ФОНТАН ЦПКИО - Sputnik Moldova
Abonare
Organizațiile pentru apărarea intereselor persoanelor care se revendică drept membri ai comunității LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și transsexuali) au anunțat pentru această duminică un marș al minorităților sexuale la Chișinău. Pe de altă parte socialiștii și o serie de organizații neguvernamentale vor organiza în PMAN Festivalul Familiei.

CHIȘINĂU, 22 mai – Sputnik. Festivalul Familiei, care va avea loc astăzi în Piața Marii Adunări Naționale din Capitală, este o replică morală la marșul minorităților sexuale, planificat în Chișinău în aceeași zi, susțin organizatorii.

Marș pentru familie - Sputnik Moldova
Marș pentru susținerea familiei tradiționale, desfășurat la Chișinău

Aceștia subliniază că în această duminică creștinii ortodocși care sunt enoriași ai Mitropoliei Moldovei îl comemorează pe Sfântul Nicolae Făcătorul de Minuni, iar Mitropolia Basarabiei îi pomenește pe Sfinții Mucenici Vasilisc și Marcel, Sfinții Părinţi de la Sinodul al II-lea Ecumenic și pe Sfânta Muceniță Sofia, doctorița.

La organizarea Festivalului Familiei participă și Federația de Lupte Naționale  ”Voievod”.

Potrivit organizatorilor, scopul festivalului este promovarea valorilor creștine și a familiei tradiționale, fortificarea instituției familiei, precum și educarea moral-spirituală a tinerei generații.

Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a declarat la o discuție cu jurnaliștii că Republica Moldova nu va avea viitor dacă societatea noastră nu va reuși să-și apere valorile creștin-ortodoxe.

Comentând manifestațiile LGBT, Igor Dodon a declarat:

”Vreau ca locuitorii Moldovei să înțeleagă faptul că ceea ce se întâmplă în aceste zile este îndreptat spre distrugerea temeliilor pe care se ține statalitatea moldovenească. Asta se face pentru a-i lipsi pe tinerii noștri de viitor, de familie”.

La rândul său liderul Federației ”Voievod”, Nicolae Pascaru, a declarat că impunerea din exterior a unor valori străine poporului nostru, a celor precum ”căsătoriile homosexuale”, poate să provoace doar ură și disensiuni sociale.

Potrivit lui Pascaru marșul ”Fără frică” este o ofensă adusă moralei, tradiției și valorilor creștine ale Moldovei.

Organizațiile noastre împărtășesc convingerea că asemenea evenimente au un scop bine stabilit: să distrugă baza societății noastre, familia tradițională moldovenească, datorită căreia poporul nostru dăinuie de veacuri pe acest pământ”, a conchis Pascaru.

Fluxul de știri
0