Hurley: satul românesc e foarte sănătos, însă 12 mii sunt fără viață economică

© Sputnik / В. Гаспарянц / Accesați arhiva multimediaСело Пушкино в Модавии
Село Пушкино в Модавии - Sputnik Moldova
Abonare
Pentru a cunoaște mai bine România, în 2012, Peter Hurley a parcurs pe jos drumul de la Săpânța până în București, având cu el doar un rucsac de 10 kilograme.

BUCUREŞTI, 20 mai — Sputnik. Satele sunt foarte sănătoase pentru noi, indiferent dacă locuim într-un oraş sau într-un sat.

Irlandezul Peter Hurley s-a stabilit în România la începutul anilor 1990. De atunci el este fascinat de ea. Recent el a avut un dialog cu Mădălina Dobrovolschi la TVR Internațional în care a fost întrebat dacă dezvoltarea nivelului de trai în zona rurală nu ar însemna depărtarea de cultura profundă și de valorile tradiționale.

"Este clar că dezvoltarea la nivel de trai este ceva decent și toată lumea are dreptul la asta. Numai că acum într-un sat din România, dacă vrei să rămâi în sat, șansele de a continua ce au făcut strămoșii tăi sunt foarte limitate pentru că nu ai posibilitatea să comercializezi ce produci", a opinat Peter Hurley.

Фермерское хозяйство - Sputnik Moldova
Un irlandez spune de ce România va fi mai dezvoltată decât Irlanda

El a menționat că în România sunt 12.000 de sate care nu au viață economică. Un sat se sprijină pe 3 picioare: Biserica și școala, primăria și al treilea care lipsește este economia sau agroeconomia locală.

Peter Hurley a plecat în 2012 pe jos de la Săpânța până la București. În total sunt 650 km pe care i-a parcurs pe jos. 30 de kilometri a mers zilnic cu un rucsac de 10 kg în spate, fără bani, bazându-se doar pe români pentru a cunoaște zona rurală.

"Ceea ce am vrut să testez, pentru că a fost și o testare: dacă cineva ar face ceea ce aş propune, dacă această civilizație, care eu zic că e vie, deschide drumul și te sprijină pe drum. Şi am constat cu mare bucurie că așa este. Este într-adevăr un organism viu și lumea conspiră cu tine. Confirmarea aceasta pentru mine este o piatră de temelie", a concluzionat irlandezul.

Peter Hurley a mai precizat că omul este altul într-un sat decât într-un oraș. Dacă mergi într-un sat şi nu saluți pe cel care vine spre tine, ești ciudat. Dacă mergi într-un oraș și saluți pe cel care vine spre tine, ești iarăși ciudat.

"Satele sunt foarte sănătoase pentru noi, indiferent dacă locuiești într-un sat sau într-un oraș. Un sat este un organism, o comunitate, o cultură, ceva care a crescut în mii și sute de mii de ani de existență care, pentru o scăpare economică, riscăm să îl aruncăm la coșul de gunoi al lucrurilor care nu sunt folosite. Pe când eu încerc să trag înapoi şi să zic că asta este ceva foarte important", a subliniat Peter Hurley.

Fluxul de știri
0