CHIȘINĂU, 17 mai – Sputnik. Washingtonul nu mai ascunde faptul că îi datorează Arabiei Saudite 116,8 miliarde de dolari. La începutul anului curent, suma acestei datorii era mult mai mare și anume de 120 de miliarde, însă americanii au reușit să o reducă, subliniază experții agenției Alpari.
Potrivit sursei citate, datele despre datoria SUA față de Arabia Saudită au fost făcute publice pentru prima dată în ultimii 40 de ani.
Totodată, experții au ținut să precizeze că ceea ce le datorează americanii saudiților nu constituie nici pe departe cea mai mare sumă a datoriilor externe a SUA, care au datorii imense față de China și Japonia. Astfel, fiecăreia dintre aceste două țări, SUA le datorează peste 1 trilion de dolari.
Experții menționează că acum 40 de ani SUA au secretizat datele despre datoria față de Arabia Saudită la solicitarea regatului. Saudiții amenințau că în caz contrar vor înceta să mai vândă petrol către SUA și să cumpere de la ultimii armament. Relațiile dintre cele două state au suferit schimbări în ultimul an, iar Arabia Saudită a amenințat că va vinde active americane de câteva miliarde.
Potrivit unor experți, actuala politică a SUA față de Siria nu este totalmente pe placul saudiților. De asemenea, aceștia sunt deranjați de o lege adoptată recent de Congresul american, potrivit căreia SUA ar putea adopta sancțiuni în privința unor înalți demnitari saudiți în cazul în care aceștia ar fi suspectați de implicare în acțiuni teroriste.
După cum opinează experții, saudiții ar putea să provoace un colaps al valutei americane dacă vor insista pe vânzarea obligațiunilor cumpărare de la SUA. Asta deoarece un asemenea gest ar putea provoca acțiuni similare din partea unor creditori mai mari ai Statelor Unite ale Americii.